🇷🇴165 de ani de la nașterea lui Anghel Saligny. Inginerul român a reușit să construiască cel mai lung pod metalic din Europa…

Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, Şerbăneşti, judeţul Galaţi, fiu al unui pedagog francez din Alsacia, stabilit în România.A fost crescut şi educat în Focşani, în mahalaua „Săpunaru”, iar la şcoala nu era nici pe departe un elev meritos. Viitorul inginer contructor, deşi nu mulţi ar crede, avea note mici la şcoală, ba chiar şi absenţa.

Arhivele Naţionale Vrancea spun adevărul: a rămas corigent la limba latină, a avut 62 de absenţe, nota 6,5 la purtare, iar media anuală a fost de 6.

Cu toate acestea, evoluţia ulterioară a lui Anghel Saligny a fost una remarcabilă şi surprinzătoare chiar şi pentru colegii săi. Într-o mărturisire lăsată de profesorul Suchianu, fost coleg cu Saligny, acesta povesteşte că mulţi ani după terminarea studiilor auzise despre un inginer Saligny, care realiza construcţii importante în ţară, dar credea că este vorba de un inginer străin. Abia după inaugurarea podului de la Cernavodă, peste Dunăre, a descoperit că Saligny era fostul său coleg de şcoală.

Dincolo de aceste rezultate, meritele sale inginereşti sunt excepţionale! 

A studiat în Germania, contribuind la realizarea unei căi ferate, dar întreaga activitate şi-a dedicat-o ţării. Specializat în lucrări de anvergură, cum ar fi căi ferate, poduri şi silozuri, inginerul Anghel Saligny şi-a legat numele indestructibil – la propriu şi la figurat – de Constanţa.

El a unit Dobrogea de restul ţării-mamă înainte de anii 1900, prin construcţia Podului de la Cernavodă, care acum îi poartă numele. Cum negocierile cu Gustave Eiffel eşuaseră, Statul român i-a încredinţat lui Anghel Saligny măreţul proiect. Lucrările au durat cinci ani (1890-1895), după proiectul lui Saligny. Inaugurarea a avut loc la 14/26 septembrie 1895, într-o festivitate grandioasă la care a participat Regele Carol I.

Este legendară metoda prin care specialiştii, în frunte cu inginerul Anghel Saligny, au garantat rezistenţa podului. „După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios. Un prim convoi de încercare, format din 15 locomotive grele, a trecut peste pod cu o viteză de 60 de kilometri pe oră. A urmat un al doilea tren rezervat oaspeţilor, cu o viteză de 80 de kilometri pe oră. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de şefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuţia podului, într-o şalupă sub pod, pentru a garanta rezistenţa podului“, scriu cronicarii vremii.

Podul peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi patru deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Se află la 30 metri peste nivelul apelor mari ale Dunării. Podul peste Braţul Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri de 50 metri.

Geniul lui Anghel Saligny s-a manifestat şi în Portul Constanţa, o altă capodoperă monumentală lăsată moştenire generaţiilor de români. Lucrările de construcţie au început în septembrie 1896 după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino şi au fost continuate cu modificările propuse de inginerii Gheorghe Duca şi Anghel Saligny. În 1899, conducerea lucrărilor portuare a fost preluată de Saligny. Până în 1909, când a fost inaugurat oficial Portul Constanţa, s-au efectuat lucrări de dragaj, au fost ridicate digul de larg, cel de intrare, cel de sud şi cheurile, au fost construite sase bazine, rezervoarele de petrol şi silozurile. Toate sunt în picioare şi astăzi.

Pionier al ingineriei naţionale şi mondiale, Anghel Saligny s-a stins din viaţă în iunie 1925, la Bucureşti.

Articol publicat de Ghicioi Mariana

6 gânduri despre “🇷🇴165 de ani de la nașterea lui Anghel Saligny. Inginerul român a reușit să construiască cel mai lung pod metalic din Europa…

    1. Nu cred. Ingineri sunt cu gramada, dar noi nu suntem lăsați în pace.
      Nu ne aproba UE, nu se face nimic. Nici avioane nu mai avem voie sa construim, nici vapoare, nici tancuri, Cine îndrăznește pleacă la JILAVA. Exportam la greu munți de sulf (praf de pușcă) de la exploatările VATRA DORNEI. Acum importăm la greu. INCREDIBIL.

      Apreciază

      1. 1. UE nu aproba nimic, nu e nevoie de aprobarea lor ! Cind se termina cu „placa” asta ca UE dicteaza ??? NU dicteaza nimic ! Toate proiectele care cer finantare din fonduri europene sunt aprobate de sistemul romanesc !!! In ministere !!! Tot ce face UE este sa verifice, PRIN SONDAJ, daca banii dati de UE sunt folositi in scopul pentru care au fost ceruti !! DAR : pentru aceste fonduri de la UE nu pot fi dirijate catre buzunarele celor care aproba sau nu aceste proecte, precum si in cele ale politicienilor din spatele persoanelor din ministere, s-a aruncat pe piata falsul ca UE pune bete in roate. UE NU PUNE NICI UN BAT IN NIMIC !!
        2. Cit despre exploatarea padurilor, trebuie sa stiti ca acest lucru a facut parte fin Tratatul de aderare al Romaniei la UE, conditie pusa de Austria pentru a-si da acordul. Asa cum este si vinzarea loturilor de pamint in Romania catre straini, incepind din 2012. Asa cum acum , pentru a-si da acordul pentru intrarea in spatiul Schengen, Olanda cere controlul asupra portului Constanta. care port Constanta , odata aflat in spatiul Schengen, ar putea greva foarte tare activitatea portului Amsterdam, care la ora actuala este singurul port al Schengen. Aia-i ! Deci: vinovatii nu sunt UE, ci politicienii romani care „s-au vindut” si ne-au vindut pentru niste maruntis in buzunarele lor ! Atit valoram !! Maruntis !! Asa ne-am ales conductorii, asa traim acum !

        Apreciază

      2. La dunevoastra acasa dictează tot Europa?
        Cum va explicați apariția atâtor milionari , chiar miliardari?
        Cum explicati existența atâtor săraci si milioanelor Români care și-au părăsit țara si copii soțiile, soții , părinții,si prietenii si acum nu-i mai vrem și îi înjuram
        Daca incetam sa jefuim tara nici cei din Eu .nu vor mai.profita.Trebuie sa avem taria sa ne opunem împotriva tuturor care jefuiesc orice.
        Daca iubim România cu adevărat nu o furam !!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s