☄️🌎🌍🌏☄️Un asteroid gigant se apropie de pământ!

Se aşteaptă ca obiectul ceresc, cunoscut sub numele de Asteroid 2006 QQ23, să se apropie de planeta noastră într-o săptămână. Ce precizează NASA în legătură cu potenţiala periculozitate pe care o poate prezenta.Corpul ceresc, de aproximativ 570 metri în diametru, nu este un „oaspete” rar, având în vedere că aproximativ 6 roci spaţiale la fel de mari ca acesta se apropie de Pământ în fiecare an.

NASA a risipit îngrijorările că planeta noastră ar putea fi lovită de Asteroid 2006 QQ33, care se aşteaptă să treacă pe lângă Pământ la 7,4 milioane de kilometri distanţă, fiind astfel clasat la obiecte „potențial periculoase”.

Lindley Johnson și Kelly Fast, care sunt însărcinaţi cu urmărirea acestor „obiecte din apropierea Pământului” la Biroul de coordonare a apărării planetare al NASA, au declarat pentru CNN că nu sunt motive de îngrijorare. Mai mult, Johnson s-a referit la acest asteroid, apreciat ca fiind de dimensiuni moderate, spunând că este „mai mult sau mai puțin nepericulos”.

„Întâlnirea” dintre Pământ şi acest vizitator ceresc de aproape 570 de metri este „programată” pentru 10 august. Un asteroid de această dimensiune ar putea distruge o zonă enormă, după cum subliniază agenţia de presă, care aminteşte că o rocă spațială semnificativ mai mică, ce avea doar 17 metri lățime, a explodat în apropierea orașului rusesc Celiabinsk, rănind aproximativ 1.000 de oameni.

Totuşi, potrivit specialiştilor, obiecte similare cu Asteroid 2006 QQ33 sunt „oaspeți” destul de frecventi care se „aventurează” relativ aproape de Pământ. Aproximativ 6 roci spațiale de această dimensiune se apropie de planeta noastră în fiecare an. În același timp, NASA spune că există 900 de asteroizi cu un diametru de peste 1 kilometru orbitând în jurul Soarelui, iar cel mai mare are aproape 34 de kilometri lățime.

Administrația spațială din SUA și agențiile din alte țări urmăresc cu atenție aceste obiecte, le înregistrează și le urmăresc. Conform NASA, dacă vreun obiect se apropie periculos de Pământ, se lansează o campanie spațială pentru a se devia direcţia intrusului.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Sonia Ivănescu

Un gând despre “☄️🌎🌍🌏☄️Un asteroid gigant se apropie de pământ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s