🇷🇴Iohannis: PSD a trădat votul oamenilor, a dat legi pentru infractori…

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, joi, la Consiliul Naţional al PNL, un atac la PSD, spunând că a trădat votul oamenilor, a dat legi pentru infractori, a promovat incompetenţa ca politică de stat şi mediocritatea ca principal criteriu de construire a unei cariere în sistemul public.„Astăzi sunteţi, prin votul românilor, cel mai important partid din România. E o recunoaştere, dar şi o mare, mare răspundere. Ne revedem într-un moment critic pentru România, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru ca tot lanţul de erori care s-au produs în cursul cumplitei tragedii de la Caracal să nu se mai reptete niciodată. E esenţial să înţelegem de ce am ajuns aici, dar şi mai important ce avem de făcut pentru a construi România normală”, şi-a început Iohannis discursul.

Preşedintele a continuat: „Cazul Caracal ne dezvăluie cât de grav e afectat statul de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare. PSD a trădat votul oamenilor, niciodată nu s-a văzut asta mai bine decât acum: eşec economic, eşec legislativ, eşec în protejarea cetăţenilor, legi pentru infractori, asalt continuu asupra instituţiilor. PSD a promovat incompetenţa ca politică de stat ş mediocritatea ca principal criteriu de construire a unei cariere în sistemul public”.

Klaus Iohannis a precizat că s-a luptat, alături de liberali şi de celelalte partide de opoziţie pentru a stopa acest proces sau măcar pentru a reduce efectele dramatice ale „infestării instituţiilor statului cu virusul incompetenţei”.

Iohannis a subliniat că „nu este un buton magic pentru a reseta statul”, că reaşezarea este un proces de durată. „E un demers pe care vreau să-l facem împreună, iar alături de noi vor sta toate forţele care împărtăşesc aceleaşi valori”, a adăugat preşedintele.

El a explicat că, pentru succesul dezvoltării României, este obligatoriu să fie asigurat un mediu public funcţional, orientat către cetăţean, şi un mediu privat competitiv.

Klaus Iohannis a subliniat că reconstrucţia statului român este prioritatea.

„Sistemul de stat nu mai poate fi privit ca un refugiu pentru incompetenţă. Avem profesionişti în sistemul public şi ei trebuie promovaţi. Funcţia publică trebuie să-şi recapete demnitatea. Corectitudinea este principiul fundamental al României funcţionale. Înseamnă în sens larg îndeplinirea cu responsabilitate a atribuţiilor. Înseamnă că şefi ajung cei care merită, nu cei care sunt obedienţi politic”, a precizat preşedintele.

În opinia sa, dincolo de valori şi principii, e nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituţii a statului. „Structurile învechite, care nu-şi mai au rostul nu au de ce să fie menţinute. Cei care se dovedesc că nu-şi fac treaba nu mai au de ce să rămână în sistemul de stat. Este atât de simplu”, a adăugat Iohannis.

„Orice reformă instituţională nu va fi de ajuns dacă nu va exista o profundă schimbare de mentalitate, iar aceasta nu se poate face fără educaţie”, a explicat Klaus Iohannis.

Cei 3.500 de delegaţi au discutat despre bilanţul politic al conducerii şi despre campania pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, a fost ales un prim-vicepreşedinte, post care ii va reveni lui Rareş Bogdan.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Sonia Ivănescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s