🇷🇴Trei tineri din București reținuți de poliție într-un hotel din Bistrița!

Trei bucureşteni, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 ani, au fost reţinuţi de către poliţişti pentru lipsire de libertate şi proxenetism, în urma sesizării făcute la 112 de către mama unei tinere obligate să practice prostituţia într-un hotel din municipiul Bistriţa, potrivit comunicatului de presă remis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres.Poliţiştii bistriţeni au reuşit să o găsească pe fata de 28 ani, alături de alte trei tinere, într-o cameră de hotel.„La data de 10 august a.c., în jurul orei 15.00, o femeie de 47 de ani, din Bucureşti a sesizat prin 112 faptul ca fiica ei, în vârsta de 28 ani, este sechestrată într-un hotel din Bistriţa. În scurt timp, poliţiştii de la Ordine Publică au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte 3 fete, într-o cameră de hotel, în municipiul Bistriţa. Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei, în vederea lămuririi situaţiei de fapt. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au preluat cercetările în acest caz, existând suspiciuni şi cu privire la comiterea infracţiunii de proxenetism”, se arată în comunicatul IPJ.

Ulterior, o echipă formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi Acţiuni Speciale a depistat şi oprit în trafic, pe raza municipiului Bistriţa, o maşină în care se aflau patru bărbaţi, despre care existau indicii că sunt implicaţi în comiterea faptei.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toţi din Bucureşti, ar fi implicaţi în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistriţa.

Doi dintre aceştia sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, a cărei mamă a sunat la 112, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituţia.

Cei trei bucureşteni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de duminică vor fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi proxenetism.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Sonia Ivănescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s