🇷🇴🔥INCENDIU violent în Caracal, la o groapa de gunoi situată lângă “Casa Groazei”

Un incendiu a izbucnit lângă locuinţa criminalului din Caracal, pe un teren viran ce aparţine primăriei.Un incendiu violent a izbucnit la Caracal, în apropiere de casa lui Gheorghe Dincă. Fumul dens poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță. Acolo se află un depozit de gunoaie, dar fără documente, potrivit România TV.

Comisarii de la Garda de Mediu Olt au ajuns imediat la locul incendiului și chiar au decis sancționarea cu 40.000 de lei a primăriei pentru că a permis această situație.

Forţele de intervenţie care acţionează marţi seara pentru stingerea incendiului izbucnit la o groapă de gunoi din Caracal, de la ieşirea spre Craiova, au fost suplimentate, astfel că în zonă sunt zeci de pompieri şi au fost deplasate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două motopompe remorcabile şi trei autospeciale de prima intervenţie şi comandă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Cornel Gogolan.

El a precizat că groapa de gunoi are o suprafaţă de aproximativ un hectar şi înălţime de aproximativ 10 metri, iar incendiul a fost localizat şi se manifestă în mai multe focare, la adâncime, cu degajări de fum.

Intervenţia pompierilor este coordonată de şeful ISU Olt şi de prim-adjunctul acestuia, care s-au deplasat la Caracal.

Reprezentantul ISU Olt a menţionat că intervenţia pompierilor ar putea fi una de durată pentru că incendiul se manifestă în adâncime, în focare răzleţe. Incendiul de la groapa de gunoi din Caracal, situată la ieşirea din municipiu spre Craiova, a izbucnit marţi după-amiaza şi iniţial s-a manifestat cu flacără, în mai multe focare.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Emilian Ionescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s