🇷🇴Salvat in ultimul moment! Un bărbat din Bistrița resuscitat la piscină după a fost gasit pe fundul bazinului…

Scene de groază ieri în bazinul Codrișor din Bistrița. Cativa copii au văzut un bărbat inert pe fundul bazinului și au dat alerta.Aceștia au început să strige, iar doi bărbați i-au auzit și au intervenit, a notat bistriteanul.ro. Bărbatul, cu o constituție foarte masivă, n-a putut fi tras ușor la suprafață.

După ce a venit și o a treia persoană, respectivul a fost scos din apă și s-a constatat că era în stop cardio-respirator.

Cei ce au intervenit au fost un salvamar care era de serviciu, un salvamar aflat în timpul liber și un bărbat aflat la ștrand.

Din fericire pentru bărbat, la ștrand se afla, în timpul liber, Darius, un voluntar de la SVSU Bistrița. Acesta a fost cel care a  început să-i facă protocolul de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.

Primii ajunși au fost cei de la EPA SMURD, iar apoi cei de la Ambulanță.

„Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit pe fundul bazinului și scos afară de cei de acolo. Prima dată a ajuns la locul solicitării un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD care a început protocolul de resuscitare.

A fost chemat și un echipaj cu medic din cadrul SAJ, care a continuat resuscitarea. Bărbatul a fost scos din stop cardio-respirator și transportat la spital cu puls și cu respirație proprie”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Ciprian Păcurar din cadrul SAJ BN.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghicioi Mariana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s