🇷🇴Râmnicu Vâlcea: Doi adolescenți de 14 și 15 ani, sunt acuzați că ar fi violat doi minori într-o barcă!

Fapte șocante la un ștrand din Râmnicu Vâlcea. Doi adolescenți sunt acuzați că ar fi violat doi minori într-o barcă, nu departe de baza de agrement. Va avertizăm că urmează informații care va pot afecta emoțional.Faptele s-ar fi petrecut în weekend, când adolescenții de 14 și 15 ani, din Târgu Mureș, respectiv Sibiu, au mers împreună cu familiile la ştrandul din cartierul Ostroveni.

Surse apropiate anchetei ne-au declarat că cei 4 minori au plecat împreună la ştrand. După câteva ore, agresorii de 14 şi 15 ani, au luat o barcă pentru a se plimba pe lacul Căcăcioasa din Ostroveni.

I-au văzut pe ceilalţi doi minori, de 11 şi 16 ani, şi i-au invitat să se plimbe pe lac. Aceştia din urmă au acceptat să se urce în barcă şi aflaţi în mijlocul lacului, agresorii le-au propus să facă sex. Deşi au refuzat, aceştia nu au avut posibilitatea să părăsească barca, aflându-se în mijlocul lacului şi au fost agresaţi sexual, mai mult adolescentul de 16 ani. Neavând cum să scape, cei doi au suportat abuzurile rromilor de 14 şi 15 ani.

Copiii abuzaţi au dat alarma imediat ce au ajuns pe uscat, iar unul dintre minorii acuzaţi de viol a fost prins în câteva minute, pe un bulevard din zonă.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Emilian Ionescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s