🇷🇺Patriarhul Kiril al Rusiei: Isus Hristos nu era un Pacifist!

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse susţine că mesajul Mântuitorului nu trebuie intepretat într-un sens pacifist.În predica ţinută duminică, Patriarhul Chiril a Moscovei şi al întregii Rusii le-a cerut creştinilor ortodocşi să nu reducă mesajul lui Iisus la „Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt”, aşa cum scrie în Evanghelia după Matei. “Să nu limităm la aceste cuvinte, am putea trage concluzii greşite”, a spus Patriarhul.

“În istoria recentă, mişcarea pacifistă s-a revendicat de la aceste cuvinte ale lui Iisus, exluzând complet posibilitatea rezistenţei armate, chiar şi în cazul unei agresiune”, a continuat Chiril al Rusiei, precizând că de fapt acesta nu este sensul corect al cuvintelor Mântuitorului. “Un lucru este evident: u trebuie niciodată să vă supuneţi celor care vă doresc răul, nu trebuie să vă aplecaţi capul în faţa răului”.

Patriarhul a citat apoi din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, susţinând că de fapt astfel trebuie răspuns răului: “ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm”.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Emilian Ionescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s