🇷🇴”Dirijorul în alb” de la protestele din 10 august 2018, va păzi Centrala Cernavodă….

O variantă serios luată în calcul este mutarea colonelului Cătălin Paraschiv la Centrala nucleară Cernavodă, ca să se ocupe de paza acesteia.El este comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție și s-a aflat în Piața Victoriei în seara de 10 august 2018, în timpul protestului diasporei.

Era îmbrăcat în alb și purta un fular, iar presa l-a numit „omul în alb”. A trecut și el pe la Parchetul Militar pentru a dat explicații în fața anchetatorilor și a susținut mereu că nu ai săi au fost jandarmii care ar fi agresat protestatari.

În acea seară au fost aduși în sprijin și jandarmi de la alte structuri din județele limitrofe.

Totuși în dosarul „10 august” este singurul dintre șefii Jandarmeriei care nu a fost pus sub acuzare pentru modul brutal de intervenței.

La un an și o lună de la evenimentele de atunci, actuala conducere se pregătește să semneze o hârtie prin care acesta este mutat. Fiind vorba despre o structură militară, ordinul se execută, nu există varianta contestării.

În poliție, de exemplu, nu poți fi pus la dispoziție decât dacă s-a pus în mișcare acțiunea penală, deci sunt suspiciuni serioase împotriva cuiva.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Carmen Avram Ionescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s