🇷🇴Pleșoianu: “Mi-e scârbă de halul în care am ajuns noi, ca popor!”

„Dă-l dracului de Parlament, dă-l dracului de Guvern – îți zic ei direct ce Legi să faci și ce Ordonanțe să dai! Colonie de mâna a 14-a, asta suntem!”Liviu Pleșoianu se revoltă din cauza intenției SUA de a trimite o ”To do list” pe Justiție. Mai mult, Pleșoianu este… singurul parlamentar care se revoltă!

”Realizați că în anul 2019, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, sunt pur și simplu SINGURUL parlamentar care spune deschis că nu e în regulă să ni se impună ca ministrul Justiției (obligatoriu Birchall) „să vină în SUA și să continue să lucreze alături de Procurorul General american și de echipa lui, în mod direct, pentru o foaie de parcurs pentru România!””

O foaie de parcurs ”legată de ceea ce SUA consideră a fi prevederi și măsuri adecvate care să fie introduse în legislație, în ordonanțe , pentru ”a asigura un stat de drept puternic și consistent””, amintește Pleșoianu de pretențiile expuse de ambasadorul SUA la UE.

”Popor român, dacă nu ai murit complet pe dinăuntru, dacă mai există în tine măcar o fărâmă de DEMNITATE NAȚIONALĂ, trezește-te, toarnă-ți o carafă de apă rece peste cap și realizează, măcar în ceasul al 12-lea, că țara ta NU ÎȚI MAI APARȚINE!”, spune Pleșoianu, punând un verdict dureros – ”Popor român, ești SCLAV în propria ta țară!”.

”Deci nu e suficient că oștenii tăi trebuie să MOARĂ pentru războaiele și interesele lor, nu e suficient că trebuie să le dai, GRATIS, toate resursele tale, acum pretind și să arunci la gunoi Constituția, unde scrie că ești stat suveran, că Parlamentul e forul tău reprezentativ suprem!”.

Tradus, asta înseamnă ”Dă-l dracului de Parlament, dă-l dracului de Guvern –  îți zic ei direct ce Legi să faci și ce Ordonanțe să dai!”. ”Accepți asta, popor român!??”, întreabă candidatul la președinție.

”Colonie de mâna a 14-a, asta suntem!”, scrie ferm Pleșoianu, citând decizia lui Mike Pompeo – ”Dragnea și copiii lui sunt interziși pe teritoriul american”. Dar, întreabă Pleșoianu,  ”cu pușcașul marin care l-a ucis pe Teo Peter ce-ați făcut, „imaculaților”!? Dar cu americanii cărora le-au fost livrate românce MINORE în 2012, ce-ați făcut, prea-neprihăniților!?”.

Și exemplele ar continua, inclusiv cu oameni de afaceri urmăriți și condamnați pentru corupție, delapidări mari, combinații de sute de milioane și miliarde de dolari, care și-au găsit refugiul în SUA!

”Mi-e scârbă! Nu atât de tupeul lor, cât de halul în care am ajuns noi ca popor…”, răbufnește Pleșoianu! ”Când s-a întâmplat tragedia cu Teo Peter, în 2004, toată România a vuit. În 2019, după doar 15 ani, e aproape INTERZIS să critici în vreun fel ceva – ORICE! – în legătură cu americanii”.

Iar viziunea pare de coșmar: ”Imaginați-vă cum va fi peste încă 15 ani”… Eu i-aș răspunde… că acum 15 ani tupeul american nu era nici pe departe cum îl vedem azi. Apoi, după căderea ultimului om politic puternic, Adrian Năstase, a crescut exponențiale.

”Suntem o colonie de mâna a 14-a și ne merităm soarta! Pentru că atunci când se ridică unul și spune, LIBER, ce e de spus, îl terfelim, îl facem „omul rușilor” și ne încolonăm să-i votăm pe „PETROV” (care i s-a închinat „LICURICIULUI MARE”) și pe Werner (care dă din coadă și din țară în schimbul unei șepci)!”, scrie Pleșoianu, într-o superbă postare.

Care e soluția? ”Eu fac tot ce ține de mine…”, spune activul deputat, actual candidat independent la președinție.

Dar, atrage atenția Liviu Pleșoianu, vine în câteva săptămâni ”momentul adevărului”! ”Vom afla dacă poporul român mai prețuiește LIBERTATEA, ADEVĂRUL și VERTICALITATEA sau dacă e fericit cu statutul de membru al unei triste COLONII în devălmășie…”, scrie Pleșoianu, încheind ”Fie să FIM oameni LIBERI! Vom constata în curând dacă suntem…”.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat se Ghicioi Mariana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s