🇷🇴Remus Lăpuşan şi-a anunţat, marţi, demisia atât din PSD, cât şi din Consiliul Judeţean Cluj…

Remus Lăpuşan şi-a anunţat, marţi, demisia atât din PSD, cât şi din Consiliul Judeţean Cluj, nemulţumit de actuala conducere a organizaţiei judeţene.„În urmă cu douăzeci şi şase de ani am intrat în PSD (PDSR) pentru valorile social-democrate, în care am crezut şi în care cred şi astăzi, pentru liderii şi intelectualii de stânga care au condus PSD de-a lungul timpului, în primul rând pentru cei din Cluj care au contribuit decisiv la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, pentru tradiţia social-democrată din Ardeal, de expresie occidentală.

Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii şi comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali”, a transmis Remus Lăpuşan.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Emilian Ionescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s