🇺🇸SUA: Donald Trump acuza partidul Democrat de orchestrarea unei “lovituri de stat!”

Preşedintele SUA Donald Trump afirmă că, pe măsură ce află mai multe date, ajunge la concluzia că ceea ce se întâmplă în cadrul anchetei care îl vizează cu privire la discuţia telefonică avută cu preşedintele ucrainean nu este o procedură de destituire, ci o lovitură de stat, menită să ia puterea, votul şi libertăţile poporului.q”Pe măsură ce aflu mai multe date, ajung la concluzia că ceea ce se întâmplă nu este o procedură de destituire, ci o lovitură de stat”, scrie el într-o primă postare pe Twitter.

Într-o a doua postare, afirmă că scopul acestei ”lovituri de stat” este acela de a prelua puterea poporului, votul său, libertăţile, ”al doilea Amendament” – referitor la dreptul de a purta arme – , religia, armata, zidul de la frontieră şi toate drepturile pe care decurg din calitatea de cetăţean al Statelor Unite ale Americii.

Democraţii au deschis în urmă cu o săptămână o anchetă împotriva Donald Trump, în vederea destituirii. În cazul în care Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei, aprobă prin vot punerea sub acuzare („impeachment”) a miliardarului, Senatului, majoritar republican, îi va reveni sarcina să-l judece. Congresul american, care anchetează cu privire la presiuni exercitate de Trump asupra omologului său ucrainean pentru ca Volodimir Zelnski să efectueze investigaţii cu privire la Joe Biden, posibilul său adeversar în alegerile prezidenţiale din 2020, a trecut deja într-o nouă etapă.

Congresmenii democraţi au trimis vineri primele somaţii în vederea prezentării la audieri, inclusiv şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo, şi livrării unor documente necesare anchetei. Avocatul personal al locatarului Casei Albe Rudy Giuliani a primit ordinul să livreze documente legate de acest dosar.

Donald Trump a dat constant asigurări că discuţia la telefon, în vară, cu Volodimir Zelenski nu are nimic condamnabil. ”Acest apel era perfect”, a subliniat el în Biroul Oval, acuzându-l din nou pe avertizorul de integritate aflat la originea acestui scandal că a raportat elemente inexacte.

Recent, în mijlocul unei rafale de tweeturi, pe un ton deosebit de agresiv, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite l-a atacat cu virulenţă pe alesul democrat care supervizează această anchetă, Adam Schiff.

„Adam Schiff a făcut, în mod ilegal, o declaraţie FALSĂ şi teribilă despre discuţia mea cu preşedintele ucrainean (…). Trebuie să fie arestat pentru trădare?”, a acuzat Trump.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Sonia Ivănescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s