🇷🇴Revoltător! Tu știi ce mănâncă copilul tau la școală?

Peste 24 de kilograme de carne de porc expirată au fost confiscate luni în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru siguranţa alimentelor în mai multe chioşcuri şi cantine alimentare din incinta unităţilor de învăţământ, a declarat presei purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.Potrivit acesteia, cele 24 de kilograme de carne de porc expirată au fost descoperite la cantina unei şcoli din municipiul Baia Mare, iar întreaga cantitate de carne a fost confiscată şi trimisă pentru analize laboratorului Direcţiei Sanitar-Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş.

Tot în urma acestor controale, au fost identificate produse expirate vândute copiilor la chioşcurile din incinta unor şcoli, iar unii agenţi economici nu aveau în dotare case de marcat fiscale.

Conform aceleiaşi surse, pentru aceste nereguli au fost aplicate amenzi în valoare de peste 57.000 de lei şi confiscată suma de aproape 1.500 de lei.

În acţiunile întreprinse de poliţie au fost verificate 23 de puncte de alimentaţie publică din incinta şcolilor din municipiul Baia Mare.

Un reprezentat al Direcţiei Sanitar-Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş a precizat pentru Agerpres că poliţiştii au predat cantitatea de carne confiscată şi s-a întocmit procesul-verbal, urmând să se revină cu noi informaţii în urma efectuării analizelor pe carnea expirată. 

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Sonia Ivănescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s