🇷🇴Satu Mare: Zeci de elevi, prinşi în baruri în timpul orelor…

Timp de două zile, 45 de poliţişti de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar.Astfel, pe parcursul celor 2 zile, poliţiştii au făcut verificări în 58 de unităţi de alimentaţie publică din judeţ, iar în urma activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 106 elevi care absentau nemotivat de la ore, fiind aplicate 2 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991.

În consecinţă s-au luat măsuri pentru înştiinţarea unităţilor de învăţământ de unde provin elevii, iar elevii au fost avertizaţi în privinţa măsurilor contravenţionale care ar putea fi aplicate părinţilor sau tutorilor, totodată fiind îndrumaţi spre şcolile pe care le frecventează.

De asemenea, angajaţii localurilor unde au fost găsiţi elevii au fost atenţionaţi cu privire la respectarea prevederilor art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 – “Constituie contravenţie servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”. Sancţiunile contravenţionale aplicate sunt amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 500 de lei.

”Totodată, în conformitate cu Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului pe perioada învăţământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, aceştia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei ori muncă echivalentă în folosul comunităţii. Astfel de acţiuni ale poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare”, transmit reprezentanţii IPJ Satu Mare.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghicioi Mariana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s